Jucatorii de poker s-au adunat in pod. Fiecare stie ce are de facut, ce carte sa joace, in ce colt sa se aseze, carui om sa-i stea in spate. Unele sunt mai brutale, lovesc usi, geamuri, podele. Altele mangaie, acopera cu patura, trezesc inainte de necaz, sufla cate-o sarutare. Eu stau cu ei de-o vreme si tot nu ma satur,desi ma mai enerveaza cand de cei-cu-picioare se leaga asa, fara motiv. Distractie!
Acum trei generatii, in casa asta familia avea un baiat ce ii placeau trenurile. Isi facea trenulete din par de porumb legat cu sfoara bunicii pentru gradina, cea cu care lega rosiile cand cresteau. Se juca la colt de gard. Limba Rosie ii rupea mereu jucariile, il facea sa planga. Tot el intr-o seara l-a intrebat pe copil daca nu cumva vrea sa vada trenul adevarat cum merge, nu doar sa se joace cu el. Copilul venise dupa el. Toate usile i le-a descuiat in fata. Tinandu-l de mana, copilul se intrebase de ce e atat de afectuos cu el…
-Pentru ca in seara asta ne jucam pe o linie!
-Si pot sa stau mai mult?
-Da… de acum inainte aici vei sta, copile! (zambeste)… Pentru ca pe linie vei muri, isi spuse in gand.
Linia pe care statea tremura.
-Nu te speria! Vine…
-Da? Atat de repede?
-Da… pentru tine
Am murit in timp ce moartea tipa in mine ca un tren sosind in gara special la ora asta. Dupa ce am murit, Limba Rosie nu a mai vorbit cu mine. Aveam 7 ani. Acum nu stiu cati am, stiu doar ca mama, tata murisera si eu am ramas tot tanar. Au mai dormit si altii in camera mea, alti proprietari, alti copii de bani gata, au fost si alti gandaci pe pereti, au fost ziduri daramate si iar zidite, forme noi, geamuri cu rulouri. Dar casa nu a mai fost renovata de mai mult de 100 de ani. Aceleasi tigle inca nesparte, aceasi terasa descoperita, acelasi pod mai mare decat sala unui vernisaj. Aici nu avem usi si nici geamuri. Aici trecem prin paianjeni, pereti, cotrobaim prin dulapuri. Numai printre cei-cu-picioare nu putem trece. Ei sunt materia, noi suntem nebunii invizibili, suflete impadurite de timp, de tipete mute…
Acum privesc printr-o gaura intr-o tigla, ma uit la soare… sorb lumina. Limba Rosie a ramas la fel. Ar mai vrea el sa mai scoata cate un copil pe-o linie de cale ferata. S-a multumit ca dupa mine sa ii faca felul vecinului. Proaspat angajat la Politia din orasul meu plecase seara cu un incepator la volan pe un drum despre care se spune ca o portiune din el e blestemata. Portiunea aceea se afla intre doua cruci. La una din ele e mereu aprinsa o lumanare, desi tanarul care murise nu era de aici, era in trecere. Nu avea cine sa ii aprinda o lumanare. Nimeni nu a vazut persoana care o aprinde mereu. Zi sau noapte, ea arde. La cealalta cruce, un accident al unor tineri care erau in ultimul an de liceu. Asa murise si vecinul. Ramas complet desfigurat la fata, cu mainile zdrobite a plecat intr-un cavou de acasa, tot captusit, in uniforma, cu mersul acompaniat de fanfara militara, cu capul acoperit de o panza alba netransparenta. Limba Rosie i-a spus in vis ca Ioana, iubita lui, zace langa o padure si ca are nevoie de el. El s-a dus spre ea… spre moarte.
-De ce faci toate astea?
-Ca sa pot sa imi rascumpar sufletul de la Diavol
Eu am platit, fara sa vreau, un ban din rascumparea lui fata de Diavol. Credeam ca o face din ura pentru cei-cu-picioare, dar el nu o facea doar din sete de sange. Limba Rosie incearca de mai bine de 100 de ani sa isi rascumpere sufletul mult dorit. Crime, accidente, viteza… A inceput de unul singur, acum are o intreaga breasla. Toate victimele lui ii sunt sclave, ii sunt supuse. Numai pe mine ma lasa in colt…
-Pe mine de ce nu ma iei in breasla?
-Pentru ca imi pare rau ca te-am omorat, copile! Nu trebuie sa fii aici!
-Atunci… da-mi drumul!
-Actualii proprietari sunt atat de slabi de inger… Hmmm… si plecase in graba.
Seara formau un intreg, o silueta translucida ce zbura perfect circular intre cele doua case, casa mea si cea a vecinului. Eu stateam pe scari, privindu-le ritualul. Faceau cate 33 de cercuri si cand ajungeau la cel de-al 33-lea se risipeau in toate directiile, se desprindeau toti de Limba Rosie ca musculitele de pe un cadavru asezat in picioare, suspendat in aer. Cate unul sau cate doi pe un suflet… Aseara au dat petrecere in pod, sarbatoreau inca un mort. Topaiau la fel ca si caii, unul din copii se trezise. Ceilalti dormeau… el statea in pat, privind spre tavan si le suporta galagia. Putea sa ii zica mamei lui ce auzise, tot nu il credea… “imaginatie de copil”. Azi dimineata, joaca a fost luata mai in serios. Cand copilul dadea sa iasa din bucatarie, Limba Rosie trantise o palma pe usa. Usa trosnise. Copilul intepenise…
-De ce nu il lasi in pace?
-Pentru ca am nevoie de…
-Ai nevoie de ce?
-Am nevoie!!! (il lua de umeri si il scutura in aceeasi masura in care cuvintele ii ieseau pe gura) Nu intelegi?!
-Il vrei si pe el acum? Nu iti e destul?
-Am nevoie…
-Ma ai pe mine!!!
-Tu nu imi esti sclav
-O sa… ofteaza… O sa devin!!!
-Nu… si pleaca.
Ceilalti erau plecati dupa “prada”. Limba Rosie intra in sufragerie. De copil il despartea doar o usa. Incepuse a calca pasii mai greu sa ii auda si sa se trezeasca… sa-i provoace frica. Minute in sir umbla in stanga-dreapta pe covoare. In sfarsit se trezise…
- Lasa-l
-Am nevoie de el… altfel va trebui sa ajung la el, sa ma puna in grajdiul cu vite, sa ma calce in picioare. Asta pentru inceput… ca dupa… Asa ca il voi lua!!!
-Ia-ma pe mine!
-Nu
-Tu crezi ca el te va lasa in pace? Iti va cere tot mai des cate-o victima… Ma duc eu in locul tau… Uite, lasa-ma pe mine sa ma coboare in Iad… Si asa iti vei lua si tu sufletul inapoi si nu vei mai suferi.
-Nu… ii curse o lacrima din ochiul stang. Ma voi duce eu. Tu intoarce-te unde trebuia sa fii… Nu-ti fa griji ca imi voi lua toti demonii cu mine. Niciunul nu va ramane fara lesa. Ii voi tari cu mine in groapa, acolo unde trebuia sa fi stat de mult. Cu bine…
-Stai!!! Eu unde sa ma intorc?
-In lumea celor-cu-picioare…
Noaptea trecuse. Dimineata in bucatarie
-Dragule, mi-am facut testele… Sunt insarcinata in luna a 2-a!!!
-Cum? Ai mai facut analize si luna trecuta si nu a iesit nimic…
-Stiu… dar in analize asa arata. Sunt insarcinata de doua luni!!!
Peste cateva luni de zile, mezinul avea sa se joace cu trenurile prin casa.